Autentificare   Autentificare

Utilizator:

Parola:

 Inregistrare
 Ai uitat parola?

  Parteneri

Noutati Auto

Renault Megane RS - Premiera la Geneva 2009

Avem multe aşteptări de la noul Renault Megane 3 RS. Dar am fost uşor dezamăgit. Şi nu mi-am dat seama de ce iniţial. Poate din cauza faptului că pe măsura evoluţiei acestui model am prezentat numeroase poze spion şi informaţii, astfel încât în momentul lansării Renault nu mai avea cu ce să mă surprindă. Pe urmă am observat câteva detalii precum jantele cromate, evacuarea prin care se vedea ţeava rotundă ce vine de la toba finală sau chiar şi proiectoarele cu LED-uri, car par un pic cam bling bling pentru o asemenea maşină. În final, mi-am dat seama.

Maşina nu m-a surprins pentru că alături de ea se afla ceva mult mai tare: Megane Trophy. Pe lângă acesta, noul RS pare mult prea cuminte. Cu toate acestea, aşa cum ne-a obişnuit până acum, se va conduce excelent şi cel mai important, în România va avea un preţ foarte mic. Prima opţiune când vrei să cumperi un hot hatch.

Noul Renault Megane RS este pus în mişcare de motorul turbo de 2,0 litri, care dezvoltă 250 CP/5.500 rpm şi un cuplu maxim de 340 Nm/3.000 rpm - o îmbunătăţire a valorilor faţă de Megane R26.R cu 20 CP, respectiv 40 Nm. Marele câştig al motorului, pe lângă valorile sale foarte bune, este răspunsul şi flexibilitatea sa în utilizare la limită, ajutat fiind şi de cutia de viteze cu 6 trepte.

La fel ca în cazul lui Renault Clio Sport , vor fi oferite două variante de setare pentru şasiu: `Sport` (pentru cei care apreciază confotul unei maşini sport) şi `Cup`, dedicată fanilor adrenalinei la volan, mai ales că beneficiază de diferenţial cu alunecare limitată.

Servodirecţia electrică a fost calibrată special pentru un feeling sport, iar sistemul de control al stabilităţii ETC este deconectabil total. Lansarea va avea loc la finalul acestui an.

Sursa: www.promotor.ro

Data postarii Data postarii: 17-10-2009
Nimeni nu a comentat acest articol. Fii tu primul!

Trebuie sa fii logat pentru a posta comentariu.

  Chestionare ca la politie drpciv


Pentru a va familiariza cu interfata programului de la politie dati click pe imaginea de mai jos.

Info soft

Lanseaza Aplicatia